Triatlon, mon amour!

Cred că sportul este stresul non-cronic de care are nevoie corpul nostru. Mă veți mai auzi folosind acest termen, stres non-cronic. Am să-l detaliez cu altă ocazie.

Nu am fost niciodată un sportiv. Adică nu am făcut sport în mod organizat. Îmi amintesc că, adolescent fiind, mi-am dorit sa am un corp frumos. Nu voiam mai mult decât să arăt precum gimnaștii (sic!). Deși toți cunoscuții mei trăgeau de fiare, mâncau cantități enorme de ouă și orez, aș spune acum că îmi dădeam seama încă de pe atunci că ceva nu este în regulă cu culturismul. Acum zic ca este ceva cronic. Clar nu ceva ce aș fi făcut atunci și cu atât mai puțin acum. Asta a fost demult.

Apoi a urmat liceul, facultatea, primul job, primul copil. Fără sport. Luasem kilograme. Nici nu aveam cum altfel. Prânzul meu a constat ani la rândul din merdenelele de la metrou. Când făceam o schimbare ne cumpăram niște parizer, niște muștar și o pâine. Credeam că mâncam sănătos, iar Cola a fost mereu o recompensă. Doar făceam colecție de dopuri cândva.

Aveam 78 de kg și peste 25% grăsime corporala la înălțimea de 172cm (acum am 67 si sub 9%). Au murit ai mei înainte de vreme. A venit primul copil. Se cerea o schimbare. Am scos zahărul din casă și am început să alerg. O tură de lac. Mi se părea mult. Au trecut 13 ani de atunci.  Mi-e ușor să calculez. Totul a început cu venirea Giei pe lume. A venit și primul maraton, apoi al 2-lea si multe semi-maratoane.  Nu ratam nimic, nici nu erau prea multe.

Cu triatlonul, nici nu mai știu cum s-a întâmplat. Nu știam să înot mai mult decât să ajung de pe un mal pe altul al unei gârle (deh, tulcean). Priveam triatlonul din afară. Prietenii mei povesteau de primele concursuri Ironman. Era frumos. Apoi m-am hotărât, mi-am făcut un tatuaj cu tema triatlonul și mi-am promis ca asta voi face. Nu contează cât de bine. Fără grabă.

me_collage_fotor

Contează călătoria și nu destinația. Nu vreau să sacrific nici timpul cu familia si nici job-ul. Astfel că a trebuit sa-i fac loc. Așa am învățat să mă culc la 10 seara și sa mă trezesc înainte de 6. Privind în urmă nu-mi vine să cred cum trăgeam de fiecare lungime de bazin cu pulsul la maxim în întunericul primelor ore ale dimineților. Am evoluat încet, dar sigur zic eu. Înotul m-a disciplinat și încă o face. Și acum sunt cu ochii pe ceas, e 22:15.

Mă încearcă un sentiment incredibil de reușita acum ca mă duc cu drag la bazin. Să nu credeți că sunt mare înotător, dar pâna acum 3 ani înotul era pentru alții. Acum sunt la stadiul la care înot 2000m în 45 de minute. Asta înseamnă o medie de cam 2,15/100m ceea ce este cu totul rezonabil. Nici la ciclism sau alergare nu strălucesc, dar dacă mă căutați în clasamentele de triatlon pe distante olimpice, mă veți găsi în prima jumătate (sau chiar și în prima treime). Și totuși, care-i obiectivul?

Cum spuneam, pentru mine contează mai mult călătoria decât destinația. In plus acum pot sa pun degetul. Obiectivul este Corpul 3.0.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s