ÎNVĂȚĂM CĂ:

1. Modul în care ceea ce mâncăm afectează nivelul de insulină produs (mâncarea asta..).
2. Corpul nostru eliberează insulina înainte și în timpul mesei (așa repede?!!).
3. Insulina stimulează absorbția glucozei de către celulele corpului (de fapt o ia de mana și o trece strada.. cum ar veni..).
4. Celulele grase răspund la insulină prin preluarea și stocarea grăsimilor care intră în fluxul sanguin (grăsimicăăăă…).
5. In timp ce nivelurile de insulină sunt ridicate, corpul nostru nu digeră și nici nu va folosi grăsimi pe post de combustibil (merge tot la cocoașă).
6. Conversia de carbohidrați sau proteine în grăsimi este de 10 ori mai puțin eficientă decât simpla depozitare a grăsimii. (și totuși grăsimea îngrașă…credeam că nu mai zici!)
7. Atât timp cât există insulină în circulație – corpul nostru pur și simplu NU va consuma grăsime. (asta e o veste..)
8. Rezistența la Insulină – În timp, daca este suprasolicitată, insulina devine ineficientă, iar corpul va produce cantități tot mai mari (iar ce-i mult strică, știam..).
9. În starea de rezistență la insulină, în sânge se acumulează cantități tot mai mari de glucoză și de insulină, în timp ce, celulele corpului rămân practic flămânde sau lipsite de energie, iar noi ne îngrășăm. (tot e bine ca am aflat acum!)
10. Rezistența la Insulină se masoară (aha!!)

Nu cred că suntem pregătiți sa avem control asupra corpului nostru și a felului în care mâncăm atât timp cât nu înțelegem Insulina și felul în care aceasta funcționează. Mă îndoiesc că voi atinge tot ceea ce trebuie să știm în acest articol, dar voi încerca măcar să fac un început de discuție cât mai bun.

Aproape toată lumea a auzit de Insulină. Probabil știți că persoanele cu diabet zaharat de tip 1 trebuie să se injecteze cu insulină pentru a supraviețui, în plus trebuie să își monitorizeze în mod constant cantitatea de zahăr pe care o mâncă. Dar ce știm cu adevărat despre insulină? Care este scopul său în organism, și de ce avem nevoie de ea? Cum influențează ea dietele noastre? Ce se întâmplă atunci când lucrurile nu merg bine cu ea? Și de ce ar trebui cineva care nu are diabet zaharat sa dea doi bani pe acest subiect?

Insulina, sau hormonul supraviețuirii

Insulina este unul dintre cei mai importanți hormoni din corpul uman, unii îl numesc chiar hormonul supraviețuirii, și totuși cei mai mulți oameni nu înțeleg de ce corpurile noastre o produc sau cum modul în care ceea ce mâncăm afectează nivelurile de insulină produse. Mai mult decât în cazul oricărui alt hormon, dieta noastră este un element cheie în reglarea nivelului de insulină, și ca urmare o alta serie de procese biologice. După cum veți vedea în curând, pentru a fi fericiți și sănătoși, fiecare dintre noi ar trebui să ne gândim la modul în care ceea ce mâncăm impactează eliberarea de insulina în corp.

De ce avem nevoie de insulină?

Fiecare lucru viu nevoie de energie pentru a supraviețui. În celule, energia este stocată și circulată folosind o molecula numita ATP (adenozin trifosfat). Ori de câte ori celula are apoi o reacție care necesită energie, enzimele pot utiliza energia stocată în legăturile fosfat ale ATP pe post de combustibil. Celulele se bazează pe ATP pentru a supraviețui, iar pentru a crea ATP, celulele se bazează pe glucoză. O mai spun și altfel, fără glucoză celulele nu pot crea ATP, iar fără ATP celulele mor.

În plante, procesul numit fotosinteză ia energia din lumina de la soare și o folosește pentru a combina dioxidul de carbon (CO2) și apă (H2O) pentru a crea glucoză (C6H12O6). Acest lucru înseamnă că, pentru a supraviețui, plantele au nevoie de aer și apă. Spre deosebire de plante, însă, noi nu ne putem crea propria noastră glucoză, așa că ne bazăm pe ceea ce mâncam.

Aproape tot ceea ce mâncăm poate fi utilizat pentru a crea glucoza. Carbohidrații, prin definiție, sunt zaharuri, iar toate zaharurile sunt ușor transformate în glucoză. Aminoacizii care alcătuiesc proteinele pot fi și ei transformați în glucoză printr-un proces enzimatic numit gluconeogeneză. Grăsimile, de asemenea, sunt transformate în glucoză sau derivați ai acestuia; glicerolul, de exemplu, poate fi convertit în glucoză prin gluconeogeneză, iar acizii grași pot fi transformați în Acetil CoA prin oxidare de  tip beta. Astfel, fără să conteze de unde provine, glucoza din mesele noastre ajunge în sânge și se deplasează cu ajutorul acestuia către țesuturile care au nevoie de ea.

Evident că, având un nivel de glucoză din sânge, care este prea mic ar fi rău – nu va ajunge suficientă glucoza la țesuturi, iar celulele noastre nu vor fi în măsură să genereze suficient ATP pentru a funcționa. Aceasta este o afecțiune cunoscută sub numele de hipoglicemie, iar efectele pot varia de la o ușoara „senzație de rău”, la convulsii, inconștiență, leziuni permanente ale creierului sau chiar moartea. Toate acestea fiind din cauza lipsei de ATP.

Dar, putem cădea în cealaltă extremitate, de asemenea. Am crede că din moment ce este atât de important, ne-am dori o tonă de glucoza în sânge, dar prea mult va face ca sângele nostru să se îngroașe, încetinindu-l. Pentru a se subția din nou, sângele va încerca sa se ajusteze prin extragerea de fluide din țesuturile noastre. Prea multă glucoză din sânge, stare numită hiperglicemie, poate duce la vedere încețoșată, oboseala, uscăciunea gurii și probleme cardiace, care pot fi uneori fatale. Așa că, corpul nostru reușește cu mult efort să mențină nivelul nostru de glucoza din sânge între 72 și 108 mg (miligrame/ decilitru), un nivel suficient pentru a furniza energie pentru organism timp de 20-30 de minute. Astfel că, pe măsură ce vom utiliza glucoza, corpul nostru va lucra și va produce  alta, iar noi nu putem decât să sperăm că nu va exagera producând prea multă.

Așadar, este deosebit de important pentru corpurile noastre  să mențină nivelul de glucoză între anumite limite de fiecare dată când mâncăm. Ori de câte ori ingerăm alimente, corpurile noastre trebuie să se adapteze rapid la un nivel ridicat brusc al glucozei care intră în sistemele noastre pe măsura ce mesele noastre sunt digerate. Să luăm exemplul unui biscuit Oreo.

Un singur biscuit conține 6 grame de zahăr. Având în jur de 67kg, corpul meu conține cam  4,5 litri de sânge. Acest lucru înseamnă că, în cazul în care întreaga cantitate de zahăr dintr-un singur astfel de biscuit delicios, ar intra în fluxul meu sanguin dintr-o dată și ar rămâne neadresat (de insulină), nivelul de zahăr din sânge ar crește cu 133mg/dl! Patru astfel de biscuiți, și nivelul meu de zahăr din sânge ar fi fatal. Deci, de ce atunci când mă bucur de un tratament dulce, nu intru în hiperglicemie severă?

Corpul nostru eliberează insulina  înainte și în timpul mesei

Răspunsul este insulina. Corpurile noastre eliberează insulina  înainte și în timpul mesei, iar insulina este cea care instruiește corpul nostru să ia glucoza din sânge, scăzând astfel nivelul glucozei din sânge.

Insulina stimulează absorbția glucozei de către celulele corpului

Insulina scade nivelul glucozei din sânge atât prin stimularea absorbției glucozei de către celule precum și prin stocarea glucozei în interiorul celulelor noastre, adipoase in special. Fără insulină, am putea intra toți în stare de șoc hiperglicemic astfel încât chiar și un mic pachețel de Oreo ne-ar putea fi fatal.

Ce este insulina?

Insulina este un hormon peptidic, produs de celulele Beta din pancreas. Rolul principal al Insulinei este de a semnaliza ficatului, mușchilor și țesuturilor grase să preia glucoza din sânge.

Pe măsură ce nivelul de glucoză din sânge scade la normal, eliberarea de insulină încetinește sau se oprește. În cazul în care scade prea mult, un hormon antagonist, numit Glucagon, este eliberat și acționează într-un mod opus insulinei, respectiv stimulează țesuturile (ficat, mușchi, grăsime) să  elibereze glucoză.

Celulele grase răspund la insulină prin preluarea și stocarea grăsimilor care intră în fluxul sanguin

Dar, insulina face mult mai mult decât a controla nivelul de glucoză din sânge. Efectele sale depind de tipul de celule care recepționează semnalul său. Celulele grase, de exemplu, nu consumă glucoza. În schimb, ele răspund la insulină prin preluarea grăsimilor care intră în fluxul sanguin și transformarea acestora în acizi grași, pe care-i stochează în vacuole mari. Astfel, insulina favorizează absorbția și depozitarea grăsimii în țesuturile noastre adipoase. In timp ce nivelurile de insulină sunt ridicate, corpurile noastre nu digera și nici nu vor folosi grăsimi pe post de combustibil, preferând în schimb, glucoza din sânge și din țesuturile noastre.

Conversia de carbohidrați sau proteine în grăsimi este de 10 ori mai puțin eficientă decât simpla depozitare a grăsimii

Este posibil, de asemenea, ca celulele adipoase să preia și glucoza și amino-acizii în exces, care au fost absorbiți în fluxul sanguin după o masă, și de a-i converti și pe aceștia în molecule de grăsime. Doar ca, conversia de carbohidrați sau proteine în grăsimi este de 10 ori mai puțin eficientă decât simpla depozitare a grăsimii într-o celulă de grăsime, dar organismul poate face acest lucru. Dacă avem 100 de calorii în plus în grăsimi (aproximativ 11 grame) plutind în fluxul sanguin, celulele adipoase le vor putea stoca folosind doar 2,5 calorii de energie. Pe de altă parte, dacă avem 100 de calorii în plus în glucoza (aproximativ 25 grame), plutind în fluxul sanguin, este nevoie de 23 de calorii de energie pentru a transforma glucoza în grăsime și apoi să o stocheze. Asta nu înseamnă ca nu o face, mai ales dacă glucoza nu va fi utilizată de către celule (pe fondul unui organism sedentar). Pentru că poate alege, o celulă de grăsime va prefera sa stocheze grăsimea în locul glucozei, pentru simplul motiv ca grăsimea este mult mai ușor de depozitat.

Atât timp cât există insulină în circulație – corpul nostru pur și simplu NU va consuma grăsime

Este critic sa reținem acest lucru atunci când încercam să pierdem în greutate – atât timp cât există insulină în circulație – corpul nostru pur și simplu NU va consuma grăsime, fie pe cea din fluxul sanguin fie pe cea din rezerve, preferând să o stocheze.

Este o imagine buna pe care este bine sa o reținem în legătură cu Insulina.

Intelegeți că pentru a arde grasime trebuie să ne asigurăm că nu avem insulină în circulație.

Daca ați avut răbdare pana aici, e bine, pentru ca abia acum urmează partea cea mai interesantă.

Exista foarte mari șanse ca, date fiind dietele tradiționale bogate în carbohidrați (știți voi.. multă pâine, cartofi, orez, paste – toate din ce in ce mai rafinate și cu adaos de zahar), să avem un nivel permanent de insulină în sânge, prin urmare să ne îngrășam în permanență.

Problema și mai mare este că, în timp, daca nu corectam felul în care ne alimentăm, cantitatea de insulină va crește în permanență, datorită fenomenului numit Rezistența la Insulină.

Rezistența la Insulină, sau atunci când insulina devine ineficientă

Rezistența la insulină este starea corpului în care celulele corpului nu răspund în mod adecvat la insulină și, prin urmare, nu pot absorbi cu ușurință cantitatea de glucoza din sânge. Ca urmare, corpul are nevoie de niveluri tot mai ridicate de insulină pentru a ajuta glucoza să intre în celule.

Se vede cum în sânge se acumulează cantități tot mai mari de glucoză și de insulină, în timp ce, celulele corpului rămân practic flămânde sau lipsite de energia vitală.

În acest proces, celulele Beta din pancreas încercă să țină pasul cu această cerere crescută de insulină prin producerea de cantități tot mai mari. Atâta timp cât celulele beta sunt capabile să producă suficientă insulină pentru a depăși aceasta stare de rezistența la insulină, nivelul de glucoză din sânge rămâne în intervalul sănătos.

În timp, daca este suprasolicitată, insulina devine ineficientă, iar corpul va produce cantități tot mai mari.

Neadresată, de-a lungul timpului, rezistența la insulină evoluează și  poate duce la pre-diabet și diabet de tip 2, deoarece celulele beta nu reușesc să țină pasul cu nevoia crescută a organismului pentru insulină. Fără suficientă insulină, excesul de glucoză se acumulează în sânge, ceea ce duce la pre-diabet, diabet, precum și alte tulburări grave de sănătate.

Imaginați-vă ce se întâmpla cu grăsimile consumate în timp ce corpul este în starea de rezistență la insulină (adică cu cantități mari de insulină în sânge). Ați ghicit, pleacă direct în țesutul adipos. Tot aici se adaugă și excesul de glucoză care este la rândul său preluat de același strat de grăsime.

Cum ne dam seama daca avem rezistenta la insulina? Cel mai probabil, dacă ești supraponderal și cu grăsime abdominală, ai dezvoltat deja aceasta stare și ar fi recomandabil să iei măsuri. Acum citez de pe site-ul Synevo:

“Există numeroase dovezi care indică faptul că atunci când se dezvoltă intoleranța la glucoză sau nivelurile glicemiei bazale devin anormale s-a produs deja un grad de destrucție a celulelor β. Din acest motiv, tentativele de a preveni diabetul zaharat tip 2 ar avea mai mult succes dacă s-ar interveni precoce, când nivelurile glicemiei sunt încă normale. Astfel, sunt necesare investigații simple pentru identificarea rezistenței la insulină în practica medicală curentă.

Metoda-etalon de măsurare a rezistenței la insulină este metoda “euglycemic clamp”. Metoda este însă laborioasă și consumatoare de timp, fiind accesibilă doar în centre specializate.

De-a lungul timpului au fost propuse câteva metode alternative mai simple de evaluare a rezistenței la insulină, printre care se numără şi indicele HOMA”

Continuarea pe https://www.synevo.ro/indice-homa/

Resurse:

1. http://nutritionwonderland.com/2010/05/understanding-our-bodies-insulin/
2. http://science.howstuffworks.com/life/cellular-microscopic/fat-cell2.htm
3. https://www.synevo.ro/indice-homa/